Poezia incantaţiei

Descântecul argintului
Argint pe pământ,
astăzi te descânt
cu ramuri de ploaie,
cetină văpaie,
cu fire de lună,
ţesute-n cunună
la o mânăstire,
dintre cimitire,
să cobori pe-o scară,
să cobori comoară
până la răscruce,
unde stă pe cruce
Dumnezeul veşnic
luminat de-un sfeşnic,
unde stă cu taină,
pe lemn de icoană,
Preasfânta Marie,
a mea vistierie.

În casa-n ruină,
unde nu-i lumină,
păsările morţii,
în puterea nopţii,
ciugulesc din viaţă
până dimineaţă –
sufletul meu geme
de grele blesteme,
de jertfă de sânge
altarul meu plânge.

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
să vii pe lumină
în casa-n ruină
sfinţit, la icoană,
şi să-mi fii pe rană
un balsam de sfinte,
de bune cuvinte,
şi să-mi vii în vise,
unde sunt închise
gânduri de păcate,
patimi îngropate.
Dansând prin cuvinte
ca printre morminte
păsările morţii
dau târcoale porţii
dincolo de care
Sfântă Născătoare
la viaţă mă cheamă,
în chip de icoană.

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
să te duci la stele,
să ningă cu ele,
s-alunge din noapte
păsările toate.
Amin.
Ruga tainica a sufletului neprihanit
Patruzeci de sfinţi
ce-aşteptaţi smeriţi
la schit din poiană,
unde nu e iarnă,
fierbinţi lăcrimări
din mii lumânări,
lăcrimări de ceară
la slujbă de seară,
când sunt pomeniţi
cei nespovediţi,
la priveghere,
ceas de tăcere,
când până la mine
s-aude cum vine
pasul greu din cer,
îngerul stingher
frângând câte-o viaţă
înspre dimineaţă.

În nisip de stele,
luna printre ele
stă împotmolită
de vrăji împietrită,
planete sinistre
vâslesc înainte.

Patruzeci de sfinţi
ce-aşteptaţi smeriţi
la schit din poiană,
unde nu e iarnă,
aprindeţi tăciunii
rupând vrajă lunii –
fire de mătase
din raze sunt trase,
pe ele coboară
câte-o stea fugară
atunci când mai moare
un împărat mare.

Rugaţi pe Slăvitul
să-mi vină Ursitul
în zi de Florii,
când, peste câmpii,
cerul greu de floare
plouă cu petale.
Iată, El să vină
şezând pe asină,
alături de-un mânz
să vină la prânz,
petale în zbor
să-I facă covor,
unde să păşească
slava Lui cereasca.

Răsări soare mare,
răsări sfinte tare,
nouăzeci de raze
să mă lumineze:
două la sprâncene,
două între gene,
restul dintre ele
să se facă stele,
să-mi fie cunună
în noapte cu lună …



Best Poetry Blogs
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one