Meniu

POEM DESPRE NOI DOI, ÎNGERI, PĂSĂRI ȘI VISE DE CRISTAL
Frunze de cuvinte nearse de geruri
se zbat în priviri lipind gând de gând,
îmi vorbeşti deodată cu tristeţi de ceruri
şi ochii stelelor mai reci ca nicicând.


De cum m-ar arde asfinţituri din care
vărsai atâta soare în toamne târzii,
ai oprit râsul, şi golul lui mă doare –
emoţie de seară, doar în cuvânt mai vii.


Clipele stau pe răsuflările noaste
ca pe valurile unui ocean ne'nceput –
cineva le cată-n adâncuri albastre,
dar oarbe plutesc spre ţărm neştiut.
Şi am păşit în Cercul interzis
printr-un cuvânt secret şoptit de magi :
un zeu uitat de lume mi-a deschis —
pleoapa-nserării coborând pe fagi.


Aici nu-i nimeni să te-ndrume,
rostirea ta devine treaptă,
un paznic, fără chip şi nume,
închide-n urma mea o poartă.


De nicăieri lumina nu răzbate,
doar magii scapără amnarul
şi bat la porţile-ncuiate
cu vraja lor, cercându-le hotarul.


Voi intra pe brânci în templul pătimirii
prin ochiul unei nopţi până la retină,
voi ciopli cu dalta amintirii
primului sărut deschis către lumină.


Un zeu de-aramă cu gleznele de lut
cască spre mine zeci de braţe funerare:
să-mi spui demon dacă odata ai văzut
ieşind pe-aici un sine din uitare.


Îmi aşteptaţi întoarcerea din moarte,
dar eu nu pot să spun niciun cuvânt —
înmormântat sunt în cripta de păcate
'n primul sărut deschis către pământ.


Din volumul https://www.scribd.com/doc/243661029/Taina-fecioarelor
2



Best Poetry Blogs
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one